Acasa Industrie Scumpirea masinilor este iminenta din cauza dublarii pretului minereului de fier. Industria auto europeana e amenintata

Scumpirea masinilor este iminenta din cauza dublarii pretului minereului de fier. Industria auto europeana e amenintata

de Adrian Mitrea

Caroserie Dacia Logan (sursa - Dacia)

Asociatia Constructorilor Auto Europeni (ACEA) solicita Uniunii Europene (UE) sa intervina pentru a opri dublarea pretului minereului de fier dupa ce producatorii acestei materii prime au facut demersuri pentru cresterea tarifelor cu peste 80%.

ACEA spune ca cele mai mari trei companii producatoare de minereu de fier, Rio Tinto (Australia), CVRD (Brazilia) si BHP Billiton (Australia) au puterea de a stabili preturile in piata.

Din acest motiv Asociatia a solicitat UE sa utilizeze „canale adecvate” pentru a asigura o piata corecta.

„Astfel de politici excesive si imprevizibile in privinta preturilor vor afecta competitivitatea companiilor din Europa, inclusiv ale constructorilor auto. Productia de autovehicule are nevoie de un acces larg la materii prime, in conditii competitive, mai ales in perioade de criza economica”, arata ACEA.

Constructorii auto europeni precizeaza ca alte mari tari producatoare de minereu de fier, cum ar fi Rusia si India, exporta foarte putin din resursele de fier.

„Industria auto europeana este un element cheie al puterii si competitivitatii economiei Europene”, spune ACEA.

Asociatia este formata din membri precum BMW Group, DAF Trucks, Daimler, Fiat Group, Ford Europa, General Motors Europa, Jaguar Land Rover, MAN Nutzfahrzeuge, Porsche, PSA Peugeot Citroen, Renault, Scania, Toyota Motor Europe, Volkswagen si Volvo.

Toate aceste companii au 2,3 milioane de angajati, iar indirect sustin alte zece milioane de locuri de munca.

Anual, membrii ACEA investesc peste 26 miliarde euro in cercetare si dezvoltare sau echivalentul a 5% din cifra de afaceri.

Lasa un comentariu