Acasa Evenimente VIDEO, FOTO: Lansare Opel Astra. Seara James Bond la Bamboo si probleme tehnice aranjate

VIDEO, FOTO: Lansare Opel Astra. Seara James Bond la Bamboo si probleme tehnice aranjate

de Adrian Mitrea

Noul Opel Astra a fost lansat oficial joi seara (21 ianuarie) in Romania, intr-o atmosfera de tip James Bond, in clubul Bamboo din Bucuresti. Nu au lipsit problemele tehnice aranjate si cele mai putin aranjate…

Ziua lansarii a inceput cu un mesaj de la un hacker, care a dat un mic spam din care intelegeai ca situl opel.ro a fost spart si ca poti avea acces la preturi si alte documente secrete ale importatorului. La inceput am picat in plasa si i-am sunat pe cei de la Opel sa le spun. Mi-au explicat zambitori ca e o spargere aranjata. Misto idee, iar daca vrei sa citesti mai mult despre ea poti intra aici. Poate mai important este ca de azi pana duminica (22-24 ianuarie) dealerii Opel au porti deschise pentru ca toata lumea sa poata vedea si testa noul Astra.

Click aici pentru galeria foto

Opel isi promoveaza cel mai nou model printr-o campanie desprinsa din filmele cu James Bond, cu actiune, femei frumoase, bani, lux si toate cele. Asta la nivel european.

Nu mica mi-a fost mirarea sa vad acelasi concept si la evenimentul local de la Bamboo Ball Room. Frumos!

La intrare asteptau niste domnisoare dragute tare, demne de a fi iubite de James Bond o noapte…

N-am reusit sa le conving ca eu sunt agentul 007, deghizat. Nici insusi Bond nu reuseste intotdeauna! Dar macar m-au inscris in concurs…

Am si castigat o tura cu pilotul Vali Porcisteanu. Colegii de la revista ProMotor si de la situl promotor.ro au fost insa mai norocosi si s-au ales cu trei sau patru dintre cele sapte Astra.

Nu te speria, e vorba doar de un test-drive de trei zile.

Aseara am facut cunostinta cu noul PR Opel in Romania, Malina Dragu, cunostinta mai veche, care a lasat BMW-urile de la Automobile Bavaria, dar nu a renuntat, iata, la marcile germane.

La mini cazinoul organizat in interiorul Bamboo Ball Room puteai juca cat vrei de cei 500 de dolari „de jucarie” primiti la intrare si jurnalistii chiar au gustat stilul James Bond de a se distra, uitand de mancare si lasand mica masa cu gustari pentru cativa gurmanzi consacrati. Recunosc, ma numar printre ei. Mai bine mancare adevarata decat bani falsi, nu?

Bogdan Miu de la Europa FM a fost amfitrionul serii, si, la fel ca si James Bond, a trecut cu bine peste micile balbe tehnice legate de prezentarea pe un monitor a noului Opel Astra. De data asta cred ca n-a mai fost nimic aranjat…

Un pic mai tarziu, pilotii Vali Porcisteanu, Gergo Szabo si Alina Bunica (da, Alina este singurul pilot femeie din Campionatul National de Raliuri) au ametit jurnalistii prin parcare, cu drift-uri pe zapada in still Need For Speed. Asta pentru ca spatiul era foarte strans, iar adrenalina crestea la cote alarmante si la 40 la ora.

James Bond, in stilul caracteristic, a dat peste o noua problema. Nici asta cred ca nu a fost aranjata. Mai mult, Jamesi Bonzi am fost cu totii de data asta, nu doar Bogdan Miu… S-a spart o conducta de canalizare la Bamboo, iar drumul spre parcare era cam parfumat. Ferice de cei raciti. Am trecut repede prin apa, mi-am scuturat bine picioarele inainte sa ma urc in masina si am pornit spre casa cu o mare curiozitate: Ce se afla in punga de cadou primita la iesire?

Raspunsul? O cutie cu super bomboane care m-au facut sa uit de toate. Inclusiv de stick-ul USB de langa. Ulterior am aflat ca e de doi giga si ca are pe el informatii folositoare pentru testul cu noul Opel Astra pe care il astept nerabdator. Dar pana atunci nu pot decat sa revad prima impresie.

Mai jos poti vedea si clipul de prezentare al noului Opel Astra, in stilul James Bond.

2 comentarii

Penal 22 ianuarie 2010 - 19:20

Ce "traseu" penal.

Reply

Lasa un comentariu